Homebrewing

Homebrewing înseamnă fabricarea berii în scop personal, pentru propria folosință, din mied și cidru. Scopurile nu sunt niciodată unele comerciale. Consumabile, precum kituri și rezervoare de fermentare, se pot cumpăra local la magazinele de specialitate sau online. Alcoolul a putut fi dintotdeauna produs și în scopuri personale, chiar la tine în casă, deși unele state au reglementări legale mai stricte. În Statele Unite, de pildă, ai nevoie de un permis pentru distilare, însă unii americani produc și azi moonshine (un tip de echipament care ajuta și încă ajută unii americani să producă ilegal alcool).

Cel mai sigur punct de pornire al homebrewing-ului este perioada neolitică din Mesopotamia ( Irakul modern ), Egipt și China – când a început pentru prima oară acest tip de activitate. Se pare că s-au dezvoltat mai întâi rețete pentru beri destul de slab alcoolizate; în timp au apărut și vinuri din fructe, și vinuri din orez, ceea ce au dus și la descoperirea altor moduri de producere a berii.

În ciuda a ceea ce se crede, femeile au fost primii berari, ele au ocupat mare parte din producția mondială de bere, până la apariția berii industriale. Această tradiție, dacă i-am putea spune astfel, provenea din ideea că berea era un produs al treburilor casnice și era deseori legată de producerea pâinii.

La greci și romani se cultiva cel mai mult vin și mai puțin bere. Femeile romane erau “șefele” producției de bere/vin în gospodăriile mai mari, pe când munca efectivă de cules (și altele munci care nu-i implicau direct in activitatea de fabricare) era realizată de sclavi.

Cu toate acestea, berea nu prea a fost populară vreodată în China. Au existat de multe ori legi care abrogau sau readuceau în plan legal fabricarea berii, astfel că – mai mult – cine își dorea să consume o astfel de băutură o făcea mai mult ilegal și pe ascuns (în tip homebrewing).

About Cristian Gălățanu

Check Also

Noua mea bere artizanală preferată

Am mers prin LIDL în ultimele zile, complet aleatoriu și am descoperit o bere nouă: …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Skip to toolbar