Cooperativa Agricolă Biruin a Olteniei , painea industriala , paine , industrie , paine de casa , obiceiuri alimentare , sarbatori , framantare , fabricare paine ,

Studiu Cooperativa Agricolă Biruința Olteniei: 1 din 4 consumatori spune că schimbarea obiceiurilor alimentare a început cu frământarea pâinii acasă

 

Pâinea industrială pierde teren în fața pâinii cu maia. Consumatorii români se orientează tot mai mult către pâinea cu maia, în detrimentul pâinii industriale. Datele colectate de Cooperativa Agricolă Biruința Olteniei arată că schimbarea comportamentului alimentar este puternic influențată de consumatori cu varsta cuprinsa între 40 și 70 de ani generația, care sunt interesați de calitatea și trasabilitatea ingredientelor. Conform studiului, 1 din 4 consumatori declară că schimbarea obiceiurilor alimentare a început cu frământarea pâinii acasă. În același timp, comenzile de făină integrală au crescut constant, de la lună la lună, în ultimul an, alimentate de cererea din online și de comunitățile digitale dedicate pâinii cu maia. Diferențele sunt vizibile și în pragul sărbătorilor tradiționale: comenzile din perioada Crăciunului și Paștelui sunt duble față de restul anului.

Profilul consumatorilor care coc pâine acasă

Studiul arată că obiceiul preparării pâinii acasă este adoptat în special de femei, cu vârste cuprinse între 25 și 70 de ani, care aleg făina integrală. Ele se împart astfel:

  • 25–39 de ani (18%) — sunt consumatori care au devenit părinți și își schimbă obiceiurile pentru a le oferi copiilor o alternativă mai bogată în nutrienți la pâinea din comerț.
  • 40–70 de ani (82%) — sunt consumatori care au obiceiul de a găti acasă si care folosesc făinuri integrale pentru o alimentație echilibrată.

Din această categorie de consumatori (de 40–70 de ani), 55% devin mai conștiente de importanța calității alimentelor, fie din cauza unor boli cronice (ex.: diabet), fie pentru că înțeleg rolul alimentației în menținerea sănătății. 45% aleg făinurile integrale pentru gustul autentic, asemănător pâinii de altădată.

Majoritatea consumatorilor au educație peste medie (85%), provin din mediul urban (89%) și declară că citesc etichetele produselor. Ele verifică conținutul de fibre, evită conservanții și excesul de sare și preferă pâinea cu maia și făinurile integrale.

Consumatorii sunt informați și știu că pâinea albă industrială, deși gustoasă, conține adesea aditivi (E-uri) sau este produsă din aluat congelat, ceea ce îi determină să caute alternative sănătoase, cu trasabilitate clară a ingredientelor.

Cei mai mulți dintre consumatorii de pâine coaptă acasă sunt căsătoriți sau în relații stabile și au copii. Deși au venituri confortabile (pentru care costul unei pâini artizanale de 30 lei nu reprezintă o problemă), aleg să investească timp în prepararea pâinii. Motivația principală nu este economisirea banilor, ci calitatea.  

Adesea, acești consumatori sunt dispuși să plătească mai mult pentru ingrediente premium sau pentru pâine artizanală. Trăiesc preponderent în orașe mari (peste 68% dintre respondente), iar cele din mediul rural sunt, în proporție semnificativă, persoane care s-au mutat la sat după pandemie.

„95% dintre comenzile noastre de făină vin din mediul online. Avem clienți foarte educați, atenți la calitatea ingredientelor, care obișnuiesc să gătească acasă și chiar să își pregătească pâinea în propria bucătărie. Vindem făină integrală, măcinată pe moara de piatră în Oltenia. Măcinăm doar cerealele pe care le cultivăm noi, soiuri românești. Consumatorii ne știu deja povestea și ne recomandă. Sunt comunități mari de consumatoare care își fac pâinea acasă. Prețul ingredientelor premium este mai ridicat, însă cumpărătorii noștri îl văd ca pe o investiție în sănătate”, declară Alexandru Ignat, președintele Cooperativei Agricole Biruința Olteniei.

Crește și interesul pentru cursuri și ateliere de frământare a pâinii cu maia

Un factor care susține acest trend este creșterea interesului pentru cursuri și ateliere dedicate pâinii cu maia. În ultimii ani au apărut traineri și brutari pasionați, care își împărtășesc cunoștințele și experiența.

Un exemplu este programul fondat de Diana Conea, creatoarea „Iubesc Natural – Pâine care vindecă”. Prin programele sale, Diana a instruit deja mii de persoane în arta creșterii maialei și a coacerii pâinii sănătoase (fără gust excesiv de acru, cu miez aerat și coajă crocantă).

3500 de cursanți au participat la astfel de cursuri online în anii 2023-2025, semn că există un interes real pentru învățarea acestor abilități. Pe Facebook și Instagram au apărut grupuri dedicate (ex.: „Pâine cu maia România”), unde membrii își împărtășesc reușitele și rețetele, formând comunități active. Acest context educativ face ca tot mai mulți curioși să capăte încredere și să încerce pâinea cu maia acasă, având acces la rețete testate și sfaturi de la alți pasionați. Diana insistă asupra faptului că nu orice pâine „cu maia” din comerț este automat sănătoasă și îi învață pe cursanți să producă maia naturală, să frământe și să coacă pâinea corect, pentru a obține un produs gustos și nutritiv.

Tendințe în perioada sărbătorilor

Conform aceluiași studiu, consumatorii sunt mai predispuși să comande făinuri integrale în perioada Crăciunului și Paștelui, pentru a prepara cozonacul tradițional, care poate fi un desert mai sănătos atunci când este făcut din ingrediente integrale.

Vânzările online au crescut cu 66% în noiembrie față de octombrie, iar primele 10 zile din decembrie au înregistrat o creștere de 86% față de aceeași perioadă din noiembrie”, adaugă Alexandru Ignat, președintele Cooperativei Agricole Biruința Olteniei.

Metodologie:
Datele au fost colectate online, pe un eșantion de 2.500 de respondenți, în intervalul mai–decembrie 2025.

Despre Cooperativa Agricolă Biruința Olteniei

Cooperativa Agricolă Biruința Olteniei a fost fondată în 2018, prin asocierea a cinci fermieri care au decis să își unească resursele pentru a deveni mai puternici în contextul actual al agriculturii românești. Membrii cooperativei cultiva cereale soiuri românești,  soiurile de grâu Glosa și de secară Suceveana. Cooperativa Agricolă Biruința Olteniei deține o moară cu pietre, care macină la viteză joasă (90–120 rotații/minut), fără a încălzi făina. Măcinarea lentă, la temperaturi reduse (30–35°C), permite păstrarea integrală a nutrienților și fibrelor din bob, eliminând nevoia utilizării amelioratorilor.  Deviza fermierilor este ,,Făină pentru sanatate!’’, aceasta rezultând din dorința fermierilor de a orienta producția către calitate, nu către volum, pentru ca făina obținută să își păstreze proprietățile intacte.

About Cristian Gălățanu

Check Also

Forumul APPR – Poziție privind Planurile de Parteneriat Regional și Național (PPRN)

Forumul APPR atrage atenția asupra riscurilor generate de propunerea Comisiei Europene de a integra într-un …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *