Malta 2019

O destinație pentru toate buzunarele Se apropie. Vara. Dar și primăvara este, deja, pe drum. Acum, cât ai zice pește, se face iunie și primul contingent turistic zboară, prin intermediul Air Malta, către Malta. Și, bineînțeles, numai prin MALTA TRAVEL, care numără, de-acum, douăzeci de anișori. Malta este o destinație pentru toate buzunarele. De la 200-300 de euro până la …

Read More »

VINCON LA VINVEST

Unul dintre cei mai importanti producători de vinuri din țară, Vincon Romania si-a confirmat prezenta si la VINVEST 2019. Crama este plina de vinuri unice, cultivate cu viță de vie nobilă pe o suprafață ce depaseste 1500 de hectare, fiecare dintre ele sunt o adevarata delectare pentru papilele gustative. Somelierii au apreciat vinurile de la VINCON in nenumarate randuri, inclusiv eu, ca iubitor …

Read More »

USAMV BUCUREȘTI, POL DE EXCELENȚĂ

Cu o tradiție de 167 de ani în învățământul agronomic, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV București) a reușit să devină de-a lungul timpului un pol de excelență al învățământului agronomic și cercetării științifice în domeniu, orientat spre dezvoltarea profesională a indivizilor, interedisciplinaritate și internaționalizare.

Read More »

Alina Toma – Fondul de Garantare a Creditului Rural – IFN

În anul trecut, ne-am consolidat activitatea pe toate palierele Alina Toma conduce astăzi Fondul de Garantare a Creditului Rural – IFN (pe scurt, FGCR IFN). Este un expert ce are în background poziția și experiența de înalt funcționar în Ministerul Finanțelor. I-am solicitat un interviu, ca de obicei, anual, la rubrica de INTERVIU SPECIAL AL EDIȚIEI. Materialul este oferit ÎN …

Read More »

MARIA CÎRJA

Pentru prima dată, în cultura de cereale se va folosi o nouă substanță activă CORTEVA este compania cu cel mai complet portofoliu din agricultură. Aceasta este concluzia la care ajunge acest interviu. Nimeni, deci, nu îi poate sta în cale, colosului care e CORTEVA. Categoric, nimeni nu se poate compara cu ea. Celelalte firme, care pretind că au nume mari, …

Read More »

Bere din grâu

Berea  de grâu are drept specific prinipal faptul ca contine malț de grâu, care inlocuieste, in realitate, cam 50% din cel de malt, ambele tipuri de cereale cultivandu-se pe acelasi sol. Folosirea graului in fabricarea berilor a fost ideea (pusa in practica) de Reinheitsgebot, fiind mai mult o modalitate de protecție a stocurilor de grâne pentru pâine, fata de ideea de a …

Read More »

ATENȚIE! Super concert! BON JOVI la București!

Fulminantul turneu “This House Is Not For Sale” (un adevarat succes de casa) isi deschide portile pentru Europa incepand cu 31 mai, show-ul din Romania de pe data de 22 iulie, din Piata Constitutiei, fiind cel care inchide, in mod spectaculos, lista concertelor de pe continentul european! “In 2011, Jon Bon Jovi a fost pur si simplu extaziat de public …

Read More »

EXCLUSIVITATE. PORTRET DE FERMIER: VICTOR CHIVU

EXCLUSIVITATE   PORTRET DE FERMIER:   VICTOR CHIVU Răzvrătit, a ieșit la protestul fermierilor împotriva guvernanților și autorităților, cu vaci, utilaje – și cu talanga la gâtJ Pe Victor Chivu l-am cunoscut la unul dintre evenimentele importante din agricultura românească, desfășurat la ASAS(Academia de Științe Agricole și Silvice-Șișești). Mi-a povestit, cu jovialitate, ce face: crește animale. E fermier. Motiv pentru …

Read More »

Ce vinuri au fost degustate la pre-evenimentul VINVEST 2019?

Astăzi, în cadrul Târgului de Turism Vacanța de la Timișoara, au fost degustate primele vinuri ce vor încânta vizitatorii Salonului Internațional de Vinuri VINVEST 2019, ediția a XVI-a. O prezență aparte a fost Imperator 24K- un vin spumant italienesc, obținut prin metoda clasică și cu o compoziție în care se regăsesc particule de aur de 24k. Băutura exclusivistă este pentru …

Read More »

SĂRBĂTORI DE PAȘTI ÎN GRECIA la 199 Euro

Sărbători de Paști in Grecia: Ziua 1 – 26.04 BUCUREȘTI – SALONIC Întâlnire la ora 21.00 în parcarea de la Piața Victoriei, plecare spre Grecia pe traseul Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata. Ziua 2 – 27.04 SALONIC – AMMOULIANI Sosim dimineața la Salonic, tur pietonal in cel de-al doilea oraș al Greciei– Biserica Sf Dumitru, Biserica Sf Sofia, …

Read More »

Au fost deschise primele vinuri de la VINVEST!

Pe data de 22 februarie, în jurul orei 12.00-12.30, la Târgul de Turism al României, la standul partenerului VINVEST DescoperimRomania.ro., a avut loc o degustare de vinuri organizata de Lucia Pîrvu. In cadrul evenimentului, participantii au degustat primele vinuri de la VINVEST 2019 (Domeniile Samburesti, Crama Hermeziu, Cricova, Thesaurus Wine si Domeniile Urlati). Tot cu aceasta ocazie organizatorii au aratat …

Read More »

Mituri despre mahmureala

Un grup de cercetatori a decis sa sparga inca un mit cu privire la mahmureala! Cat de importanta este ordinea bauturilor, ca factor in lantul cauzal al betiei? Ne provoaca sau nu mahmureala? Exista macar o influenta?  Studiul a avut drept obiect 90 de voluntari, iar scopul era de a analiza „influenţa combinaţiei şi a ordinii de consum a berii şi …

Read More »

TTR 2019 la RomexpoTTR 2019 la Romexpo

Ajuns la cea de-a 41-a ediţie, Târgul de Turism al României I (TTR) se desfășoară în perioada 21 – 24 februarie, concomitent cu ROMHOTEL – Expoziția internațională de echipamente, mobilier și dotări pentru hoteluri și restaurante – în Pavilioanele B1 și B2 din Centrul Expozițional ROMEXPO. Târgul de Turism al României I Reunește 330 de mari companii și expune cele …

Read More »