TURISM MUZICAL-TURISM ȘI MUZICHIE

b.b.

blues la brezoi 

Dar nu fac KAZ! 

Dacă era anul trecut, era și Bet(h). Hart.Heaaarth! Așa, anul ăsta este/a fost (numai) KAZ. Dar nu fac Kaz! Din asta. Dar de ce fac, adică facem caz, monșer? De festival. Brezoi, dai în unul, țipă doi. Noi.

Pe  caniculă, a fost bine să vezi cum e vremea, mai răcoroasă, la Brezoi. Am stat în Căciulata(Căciula Ta!) – și am făcut naveta 14-17 km. Festivalul a fost fain, doar că ne-a prins ploaia. Cu bulbuci, în rafale. Vară toridă, ploi pe măsură. Și tocmai ne instalasem în fața uneia dintre scene. Dintre cele trei. Am ascultat ce-a fost să fie – și a fost de pus urechea acolo.

De la șapte seara, până pe la zece/unșpce, când a venit prima ploicică. De vară. În rafale. La prima ploaie ne-am adăpostit. A doua, însă, când să cânte Mama Kaz, ne-a venit de hac. Rău. Tare, cu stropi mari. Cu tunete și fulgere, dar pe urmă s-a transformat în ploaie de anduranță. Un ceas am zăbovitără sub copertina primitoare de la Crama Trei Conace. Unde toți adăpostiții zace. Și beneficiază de câte un păhărel. De la Octavian Iacob.

S-a mai scurs apa pe noi, iar vinul în pântec. De-am strigat: mama lui de blues de Brezoi! Alții, echipați, nevoie mare. Cu impermeabile. Cu glugi. Noi, numai în tricou, murați! În adidași. Cu apa până la glezne. Ne-am răpezit în cortul minunatelor cântări. Afară, concertaseră Dom Martin și The Damn Truth. Acuma, trebuia să cânte doar Kaz Hawkins. Și a cântat. Dar în cortul adormiților gutâi, vorba lui Nichita. În cort, ca la balamuc. Că cam se și că cam fuma. Nu mai pun la socoteală apa de foc… Dar, pe ansamblu, atmosferă bună. Doar pârdalnica de ploaie…