Vinurile Cramei Dealul Dorului, premiate la Vinarium – International Wine Contest 2022

Munca viticultorilor din Silagiu a fost răsplătită din nou. Două dintre vinurile Cramei Dealul Dorului au fost premiate la Vinarium – International Wine Contest 2022, una dintre cele mai importante competiții de profil din estul Europei.

Crama din Silagiu, județul Timiș, participat cu mai multe vinuri, iar soiurile Merlot și Cabernet Sauvignon, din gama MAESTOSO, recolta anului 2019, au obținut medalia de aur. Aceasta gamă este cea mai nouă din oferta cramei și a fost creată exclusiv pentru Horeca, însă este disponibilă și în magazinul online.

De altfel, Maestoso a cucerit până acum medalii inclusiv la concursurile internaționale de vin.

„Este o adevărată bucurie când cei mai importanți specialiști din domeniu îți apreciază munca și îți confirmă că ai vinuri de calitate. Crama Dealul Dorului investește în continuare în tehnologie pentru a obține vinuri care să adune premii și recunoașteri de la specialiști și consumatori. Este foarte important ca o cramă mică să vină cu produse de calitate pentru că așltfel nu ne-am putea poziționa în piață. Și în acest an am porționat producția în vie, astfel încât la recoltă să avem struguri sănătoși, cu arome, care să fie vinificați de oamenii noștri cu zeci de ani experiență în domeniu”, a declarat Doru Husarciuc, proprietarul Cramei Dealul Dorului.

Crama Dealul Dorului cultivă pe dealurile din Silagiu cinci soiuri de viță-de-vie: Cabernet Sauvignon, Merlot, Burgund, Riesling, Muscat Ottonel.

Sunt vinuri cu care producătorii se mândesc pentru pun pasiune în tot procesul de producție. Din toată munca depusă, rezultă licori care strâng premii la concursurile internaționale, dar și multe aprecieri din partea consumatorilor.

De altfel, reprezentanții cramei sunt preocupați foarte mult de  gusturile consumatorilor de vin și au plantat încă trei soiuri: Fetească Neagră, Chardonnay și Sauvignon Blanc. Ei așteaptă să intre pe rod și să ofere o gamă de vinuri și mai diversă de cât este în prezent.

Recomandare pentru serile călduroase de vară

Vara este anotimpul vinurilor albe și rose.

Dacă pentru cina de duminică ați pregătit preparate din carne de pasăre, vă recomandăm să aveți pe masă și vinul Zodiac Riesling Italian.

Un vin strălucitor, galben lămâie cu nuanţe verzui. O aromă tipică cu note florale, note de citrice şi mere verzi. Are aciditate ridicată, fapt pentru care se poate asocia cu diverse preparate din carne alba, fructe de mare şi salate. Postgust lung, proaspăt şi persistent. Recomandat a se consuma la 12 grade Celsius.

About Cristian Gălățanu

Check Also

DIONYSOS – CASA DE VINURI SELECȚIONATE SRL

CANTINA VALPOLICELLA NEGRAR – crama unde s-a născut renumitul vin AMARONE DELLA VALPOLICELLA. DIONYSOS este distribuitor național de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Skip to toolbar