Femeile din agricultură orientate către inovație au oportunitatea de a fi în prim-plan către tranziția practicilor mai sustenabile, care să asigure securitatea alimentară la nivel global – a declarat Monica Sorribas, VP Europe Marketing Corteva Agriscience pe 9 decembrie, în cadrul evenimentului EWA Networking Online, organizat de EIT Food. EIT Food reprezintă o comunitate a inovării sprijinită de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.
Dechiderea panoului de discuții a fost început de către Monica Sorribas cu subiectul “De ce avem nevoie de mai multe femei antreprenor în agricultură”. Participanții au considerat rolul femeilor ca fiind crucial, Monica Sorribas deschizând cu o prezentare pe tema perspectivelor Corteva asupra femeilor în agricultură, acestea fiind rezumate în studiul Global Women in Agriculture.
Această cercetare la scară largă sugerează că, deși s-au înregistrat progrese, inegalitatea de gen rămâne o barieră pentru ca femeile din agricultură să își atingă potențialul maxim.
“Dezvoltarea vieții femeilor în agricultură aduce beneficii în viețile tuturor: copiii și familiile care depind de ele, comunitățile din care fac parte și societățile care depind de ele”, a declarat doamna Sorribas.
Potrivit ei, există dovezi care demonstrează interesul crescut al femeilor pentru conservarea mediului. Accesul acestora la cele mai recente tehnologii și educația corespunzătoare privind inovațiile oferă o oportunitate importantă în tranziția către practici mai sustenabile. Adoptarea unei game largi de instrumente, cum ar fi: tehnologii agricole de precizie, SAT, genetică avansată, pesticidele derivate natural etc. vor ajuta femeile să răspundă cererilor tot mai mari a consumatorilor pentru alimentele produse în mod sustenabil.
De asemenea, pandemia a adus numeroase provocări, iar femeile trebuie să-și asume un volum de muncă suplimentar cu oportunități reduse de a gestiona echilibrul dintre viața profesională și cea personală.
“Acum, mai mult ca oricând, trebuie să sprijinim femeile din mediul rural și să ne asigurăm că joacă un rol cheie în procesul de redresare a agriculturii și a securității alimentare globale”, a comentat Monica Sorribas.
În cadrul evenimentului a fost evidențiată și Strategia de Sustenabilitate Corteva Agriscience 2030. Aceasta include 14 obiective ce urmează să fie atinse în următorii 10 ani, bazate pe piloni cheie: Obiectivele în beneficiul fermierilor; Obiectivele pentru resursele de teren arabil; Obiectivele pentru operațiunile companiei și Obiectivele în beneficiul comunităților cu responsabilizarea femeilor. Pentru a sprijini acest angajament, Corteva oferă o serie de programe pentru femei din întreaga lume, cu inițiativa TalentA în Europa, care asigură instruire financiară și profesională pentru femeile inovatoare din domeniul agricol. Peste 500 de femei fermier au beneficiat deja de programul TalentA din Spania, Portugalia, Ucraina, Rusia, România și Ungaria.
Despre Corteva Agriscience
Corteva Agriscience este o companie globală, eminamente agricolă, tranzacționată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie – inclusiv un mix echilibrat și divers de semințe, soluții pentru protecția culturilor și soluții digitale axate pe maximizarea productivității și creșterea randamentului și profitabilității. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, care pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare. Corteva Agriscience a devenit o companie independentă listată la bursă pe data de 1 iunie 2019 anterior fiind divizia agricolă a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro
Urmăriţi Corteva Agriscience pe Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter şi YouTube
TM ® SM Mărci comerciale și de servicii ale Corteva Agriscience și companiile affiliate.
Media contact
Georgiana Ajderov,
Corporate Communications Consultant Romania
+400754228975
rocomm@corteva.com