BEERUNIVERSITY by Mihail Gălăţanu
De Crăciun:
Simțul sărbătorii
- Petrecerea vine/se ține la Călărași
M-am gândit la ceea mă face să mă întorc la Călărași, în fiecare an, DE CRĂCIUN. În primul rând, ritualul. Fiecare sfârșit de an și fiecare sărbătoare are un ritual, ritualul ei.
Ritualul este un fel de algoritm sacru, după care se desfășoară lucrurile. Sigur, el este însoțit, musai, de prieteni. De persoane iubite, deoarece are o rezonanță aparte, afectivă.
În timp, ritualul se încarcă, din ce în ce mai mult, cu afectivitate. Și simplul fapt că, întâmplător, până la urmă, ninge, provoacă o exclamație, în registru afectiv: uite, vezi, NINGE! Adică se asociază, în mod fericit, cu MEMORIA AFECTIVĂ.
- NINGE ÎN MEMORIA MEA AFECTIVĂ
Fac, aici, o paranteză: am fost, de curând, la New York, în noiembrie: și, în mintea mea, New York-ul se va asocia, de acum, cu vremea de noiembrie.
N-am să-mi pot imagina, de exemplu, cum e să fii în New York primăvară sau pe vremuri de vipie.
Am fost, în Călărași, de (mai) multe ori, în diferite anotimpuri: și în iunie, și în iulie, și în august etc. În ultimii optsprezece ani am fost prezent de vreo opt-zece ori. Orașul s-a asociat, pe rând, cu diverse anotimpuri.
- CĂLĂRAȘIUL SE ASOCIAZĂ CU SĂRBĂTORILE DE IARNĂ
Dar Călărașiul se asociază, pentru mine, cel mai mult, cu decembrie. Cu sărbătorile de iarnă. Cu zilele premergătoare Crăciunului.
Și fiindcă e o sărbătoare sfântă; orașul e împodobit cu surâs. Pavoazat cu fericire. Drapat în veselie.
Nu pot să văd Călărașiul decât înecat în iarnă. Cufundat în zăpada afânată, afundă de Bărăgan.
Cum este filmat într-o ninsoare înceată, mioapă, de seară.
Troienele se scurg, se perindă peste Călărașiul meu.
Mihail Gălățanu
