BRAND MAKING/BRAND NAMING: Se apropie! Se apropie… cea mai frumoasă perioadă a anului, Sărbătorile de Iarnă: Craciunul – și, o dată cu ele, noaptea Petrecerilor, cea de Revelion. V-ați luat, deja, vinul? Sau, poate, nu…? Ei bine, atunci avem o soluție pentru dumneavoastră. Convenabilă la preț și (aproape) ideală ca și calitate. Echipa de la Dealu Dorului pregătește cadouri delicioase, …
Read More »VINTEST: ȘI A FOST PRIMA ZI
VINTEST: ȘI A FOST PRIMA ZI Da, VINTEST: și a fost prima zi. Ca orice început, mecanismul salonului/târgului se dezmorțește mai greu. Azi am făcut trei sau patru producători (adică am parcurs: am mers pe la standuri). Cam puțin, îmi spun; îmi reproșez. Am fost la VINARTE, apoi la URLAȚI-DEALU MARE și mai apoi la VINCON. Am poposit, în …
Read More »CONFERINȚA VINTEST
CONFERINȚA VINTEST Conferința de Presă a salonului VINTEST s-a desfășurat în pinacoteca Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Adică acolo unde se va desfășura și VINTEST, la AR-HI-TEC-TU-RĂ. Foarte aproape de acel loc. Am fost înconjurați de vinuri bune – și unele necunoscute, cum ar fi cele de la crama GABAI, relativ recent intrată pe piață. Da, dar au …
Read More »La VINTEST vor fi numai vinuri de calitate
Salonul de vinuri VINTEST București, este un eveniment care face parte din eforturile depuse în campania „Iubesc vinul Românesc” o campanie de suflet prin care incercam sa educam si sa informam publicul larg cu privire, la consumul vinurilor romanesti, cu care ar trebui sa ne mandrim. Vinul trebuie sa devina un brand national. „Ne propunem ca prin acest salon să …
Read More »Degustare de vinuri la Cercul Militar National
Salonul de vinuri VINTEST București ”IUBESC VINUL ROMÂNESC – VIN DE CRĂCIUN” face parte din eforturile depuse în campania „Iubesc vinul românesc”, o campanie de informare și educare inițiată în 2014 de expertul degustator Lucia Pîrvu, VINVEST – salonul internațional de vinuri din Timișoara – și Asociația de Cultură și Promovare a Vinului VINVEST. ”Ne propunem ca prin acest salon …
Read More »Vintest, la pre/eveniment!
Vintest, la pre/eveniment! A început deja campania IUBESC VINUL ROMÂNESC/VINTEST din acest an. Va urma, neîndoios, VINTEST-UL. Hei, iată noutățile: după cum deja știți, venim cu conceptul Vinul – Arta și Design-ul sticlei și etichetei. Se va vorbi, pe tot parcursul VINTEST, deopotrivă despre arhitectura crameiJ. Evenimentul reunește producători importanți care vor prezenta peste două sute de sortimente de vin, de spumante …
Read More »O arhitectură a vinului
O arhitectură a vinului O arhitectură a vinului este, la modul cel mai serios, o construcție. Și ea nu se poate clădi/ridica peste noapte. La ARHITECTURĂ, anul acesta, s-au întâlnit, fericit, SPIRITUL VINVEST/VINTEST și ARHITECTURA/CONSTRUCȚIA UNUI TEMPLU/unei CASE a vinului. IUBESC VINUL ROMÂNESC a devenit, astfel, și clădesc vinul românesc. Cum spuneam, o degustare este o bătălieJ. În toată regula. …
Read More »E GATA GENERICUL LA VINTEST
E GATA GENERICUL LA VINTEST E gata genericul la VINTEST 2017. Adică la IUBESC VINUL ROMÂNESC, decembrie 2017. S-au bătut în cuie toate datele, după cum se poate vedea și alăturat. VINTEST începe pe 15 decembrie, într-o vineri – și continuă, ca în basme, trei zile, zile de weekend. În care ne vom desfăta cu vinuri miraculoase. Și cu bucate, …
Read More »ECHILIBRU ȘI ARMONIE
Povestea colecţiei Alira Concordia începe în 2012, în timpul campaniei de recoltat, când enologul francez, Marc Dworkin a constat coacerea simultană şi surprinzătoare a soiurilor Fetească Neagră şi Cabernet Sauvignon. Punând semnul echivalent între armonie şi echilibru, colecţia Concordia aduce un nou univers de gusturi şi o erspectivă originală asupra vinurilor roşii pe care le producem cu atât de mult …
Read More »OSTROVIT
OSTROVIT UN SPECTACOL AL ANOTIMPULUI: VREMEA CULESULUI LA OSTROV La Ostrov, vremea culesului este un spectacol. Tăcut. Și nu unul cu public, în afara protagoniștilor, adică a culegătorilor; și a mașinilor care călăresc câte un rând dinspre ambele părți, dacă admitem că și mașinile pot fi un fel de spectatori. Un spectacol al anotimpului, care se derulează în fiecare an, …
Read More »De Crăciun, vino să deguști
”IUBESC VINUL ROMÂNESC” – Dacă iubiți cu adevărat vinul românesc, vă așteptăm cu drag la cea de-a VII-a ediție a Salonului VINTEST – ”VIN DE CRĂCIUN – Vinul – Arta si design-ul sticlei și al etichetei, arhitectura cramei”. Sute de sortimente deosebite de vin, de spumante și frizante, de distilate în sticle mai mult sau mai puțin clasice, cu etichete …
Read More »VINVEST, Regal de vinuri românești la Palatul Mogoșoaia
SURPRIZĂ DE DUPĂ NUNTĂ, CU VIN DIN BELȘUG ROMÂNESC! Un august fierbinte la propriu și la figurat ! Andreea și Jean Marie și-au dorit să-și unească soarta nu la Châteaux din Franța, ci la Palatele din România. Și dacă nunta a avut loc la Palatul Bragadiru, a doua zi după, au inițiat o degustare de vinuri românești la Palatul …
Read More »MIHAI ANGHEL, DOMENIILE SEGARCEA ȘI VINURILE SALE
Cu puțin timp în urmă, am stat de vorbă cu Mihai Anghel. Mai stătusem, față în față, și altădată de vorbă. Mai scrisesem și altădată – precizez că de mai multe ori – despre DOMENIILE SEGARCEA. Cu câțiva ani în urmă, i-am luat un interviu – și s-a purtat cu multă amabilitate și deferență. De data asta, domnul MIHAI ANGHEL …
Read More »
BEERUNIVERSITY by Mihail Gălăţanu
