Start bun pentru hibrizii de rapiță Pioneer

Compania Corteva Agriscience este unul dintre cei mai importanți producători și distribuitori de sămânță pentru fermierii din România. An de an, suprafețele însămânțate cu hibrizi de porumb, floarea-soarelui și rapiță sunt în creștere, motiv pentru care cercetarea la nivelul companiei caută să răspundă provocărilor pe care le întâmpină fermierii și să ofere hibrizi cât mai performanți.

În ceea ce privește portofoliul de rapiță, compania pune la dispoziția fermierilor hibrizi adaptați condițiilor de cultură din țara noastră, fapt demonstrat și de producțiile oferite în acest an, unul critic pentru agricultură, de hibrizi precum PT275PT264 ori PT225.

De altfel, acești hibrizi au fost printre alegerile fermierilor și în această toamnă, iar în județul Mureș culturile recent înființate au răsărit deja și se prezintă foarte bine. Acest lucru este susținut de fermierii Octavian Liț și Vlad Ster, care și în campania de recoltat din acest an au obținut rezultate foarte bune și au devenit fermieri campioni la rapiță cu hibrizi Pioneer®.

Hibridul PT225 se numără printre alegerile prioritare ale fermierilor din centrul țării, iar în campania de recoltat din acest an a oferit chiar și 4.500 kg/ha, o producție record în condițiile în care mulți agricultori au întors culturile, ori au obținut producții extrem de slabe. Este și cazul inginerului Vlad Ster din cadrul societății Ceragrim Ungheni, motiv pentru care și în această toamnă a mizat pe acest hibrid, iar cultura înființată în data de 10 septembrie este deja răsărită. A ales și alți hibrizi Pioneer® în această toamnă, pentru că an de an face testări și alege hibrizii care îi oferă cele mai bune rezultate.

“În prezent cultura arată foarte bine, însă pentru noi și campania aceasta a fost foarte bună, deși credeam culturile compromise, am fost uimiți în primăvară și apoi la recoltat. Am avut hibrizii PT264 și PT225, pe care i-am semănat după grâu, ori după porumb pentru siloz. În general pregătim terenul cu un disc greu, cu Tigerul și freza. Anul trecut am semănat pe 13 septembrie, iar plantele au răsărit în jur de 14 octombrie. La semănat am fertilizat cu 300 kg/ha de îngrășământ triplu 15, apoi am mai administrat în primăvară 250 kg/ha de uree și 150 kg/ha de îngrășământ pe bază de sulf și azot. Cultura a primit 8 tratamente cu insecticide și fungicide, precum și 2 erbicide. Recoltatul a avut loc în jurul datei de 15 august și chiar am obținut o producție nesperat de bună”, a precizat Vlad Ster.

În cadrul societății Alex Prodexim, Octavian Liț lucrează 480 ha, dintre care 150 ha au fost semănate în această toamnă cu hibrizii PT275 și PT264, care deja au răsărit. Mai mult decât atât, fermierul a declarat faptul că și în campania trecută hibrizii Pioneer au performat la el în fermă. Cea mai bună producție a obținut-o cu hibridul PT264, respectiv 4.040 kg/ha. “Anul trecut am semănat după grâu 130 hectare cu rapiță. Terenul a fost dezmiriștit, scarificat, pregătit cu discul și am semănat în perioada 28 august – 3 septembrie, apoi am tăvălugit. Am fertilizat cultura în toamnă cu 400 kg/ha de îngrășământ triplu 14 cu Sulf 7%, în martie am aplicat uree – 150 kg/ha și în aprilie am administrat încă un îngrășământ pe baza de azot și sulf -120 kg/ha. Cultura a primit 5 tratamente și 2 erbicide. În condițiile campaniei dificile, pot spune că am obținut o producție bună, sunt foarte mulțumit”,  a declarat fermierul campion Octavian Liț.

Deși mulți tind să nu mai acorde atenție rapiței, reprezentanții Corteva Agriscience îi îndeamnă pe fermieri să semene această plantă pentru că dincolo de producțiile pe care le poate oferi, este și o bună cultură premergătoare.

“2020 nu este nici pe departe cel mai bun an pentru agricultura din România. Cu toții am întâmpinat probleme, însă mai cu seamă fermierii care au fost neputincioși în fața secetei și au obținut producții mult mai slabe față de anii precedenți, aproape la toate culturile. Compania Corteva este alături de fermieri și împreună cu colegii mei încercăm să oferim cele mai bune produse și cele mai eficiente sfaturi pentru ca agricultorii să nu iasă în pierdere. A fost un an dificil pentru rapiță, însă am avut totuși și fermieri campioni care au obținut producții foarte bune. În prezent, în multe zone din țară hibrizii de rapiță Pioneer deja se pot observa pe câmpuri, motiv de speranță pentru următorul an, când sperăm ca producțiile să fie mult mai bune ca cele obținute în această campanie” – Maria Cîrjă, Marketing Manager România&Republica Moldova.

Despre Corteva Agriscience

Corteva Agriscience este o companie agricolă globală, tranzacționată public, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie – incluzând un mix echilibrat și divers de genetică, produse pentru protecția plantelor și soluții digitale vizând maximizarea productivității pentru a contribui la sporirea randamentelor și rentabilității. Deținând unele dintre cele mai recunoscute mărci din agricultură și o serie de produse și tehnologii de top aflate în drumul către piață, poziționate pentru a genera creștere economică, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întregul sistem alimentar, îndeplinindu-și promisiunea de a îmbogăți traiul celor care produc și celor care consumă, de a asigura progresul pentru generațiile următoare. Corteva Agriscience a devenit o companie publică independentă la 1 iunie 2019, după ce fusese anterior Divizia pentru Agricultură a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro.

About Cristian Gălățanu

Check Also

EVOLUS

Cel mai popular fungicid sistemic, pentru combaterea bolilor foliare la cereale păioase! Alege o cultură …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Skip to toolbar