ANALIZĂ COMPARATIVĂ: FOLOSIREA CHIPSURILOR DE LA UNICOM WOOD PRODUCTION

Chipsurile, un ARGUMENT care face diferența!

Nici n-ai crede, la prima vedere, că niște fragmente de stejar pot îmbunătăți într-atât calitatea vinului și a distilatelor 🙂

Lemnul a însemnat, dintotdeauna, din vechime chiar, noblețe. Și a inspirat noblețe. Sub toate formele. Chiar și ca material preferat chiar din zorii omenirii

Lemnul care dă noblețea și învechirea vinului este un produsul care poate fi făcut disponibil și sub formă de chipsuri, aschii sau pudră.

Vă recomandam chipsuri numai pentru maturare, în timp ce așchiile și pudra pot fi aplicate atât în timpul vinificarii cât și al maturării.

Chipsurile au o multitudine de avantaje. Cel puțin cele de la UNICOM WOOD PRODUCTION.

În primul rând, sunt soluția cea mai convenabilă/cea mai ieftină chiar putem zice, fără riscul de a părea mercantili.

În al doilea rând, sunt soluția cea mai comodă. De ce? Pentru că, având volum mic – și livrate sub forma în care se găsesc, sunt MAI UȘOR DE MANIPULAT.

Alte caracteristici care ilustrează cum nu se poate mai bine avantajele
Dozarea usoara și viteza: prezența este notabilă în doar câteva săptămâni.

Taninii produsului se adaugă schemei taninice a vinurilor și imbunătățesc structura și complexitatea.

În timp ce eliberarea polizaharidelor crează o senzație plăcută de dulce.

Produsele sunt disponibile sub mai multe forme.
TEHNOLOGIA E LA PUTERE SUB TOATE ASPECTELE ȘI LA TOATE PRODUSELE

Tehnologia clasica de obtinere a distilatelor învechite de vin (vinarsuri) presupune învechirea distilatelor un timp variabil în butoaie de stejar de mica capacitate, obisnuit între 200 si 500 litri.

Legislatia actuala din țara noastră impune învechirea distilatului de vin un timp de minim 12 luni în contact cu lemnul se stejar.

Se cunoaste faptul că, totuși, cele mai bune rezultate se obțin atunci când se folosesc butoaie noi, iar durata de învechire este cât mai lungă.

Toate acestea însă ridică foarte mult costurile de producție a distilatelor învechite și imobilizează, pe o perioada lungă, spațiile de depozitare.

Din aceste motive, în ultimii ani, s-au experimentat o serie de metode rapide de învechire, care să fie mai economice și să dea produse a căror calitate să fie asemănătoare cu cele obținute prin metodele clasice.

Ideea de a nu mai pune distilatele în butoaie de stejar, ci de a introduce lemnul de stejar în distilate este cunoscută de mai multă vreme.

Este, de altfel, o idee strălucită.

În pantheonul evoluției gândirii, ea ilustrează o ipostază a silogismului/ideii: SE POATE ȘI INVERS?

EXPERIMENTUL ESTE SUFLETUL REUȘITEI
Dacă inversăm procesul de gândire, atunci inversăm și PROCEDEUL.

Și IATĂ ce a rezultat:
Experimente de acest gen au fost făcute prin folosirea de doage tăiate, scândurele de stejar sau chiar talaj de stejar. În ultimii ani, folosirea fragmentelor de stejar, cunoscute sub diferite denumiri cum ar fi chips, stix, staves, copeaux etc., de dimensiuni variate și cu grade diferite de prăjire este tot mai des întâlnită, în special în țările noi viticole.

În țara noastră, utilizarea fragmentelor din lemn de stejar pentru învechirea distilatelor este conformă cu Legea viei și vinului, în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 244/2002.

BIBLIOGRAFIE/DOWNLOAD 🙂

*Utilizarea fragmentelor de lemn de stejar la învechirea rapida a distilatelor.(doc)
*V.V.Cotea, S. Cosofret, O. Firu, B. Nechita
*Experimente ale Laboratorului de Oenologie al U.S.A.M.V. Iași pentru UNICOM HOLDING.(doc)
*Utilizarea fragmentelor din lemn de stejar (chips) pentru maturarea vinurilor rosii.(doc)

Utilizarea fragmentelor de lemn de stejar la învechirea rapidă a distilatelor

V.V. Cotea, S. Coşofreţ, O. Firu, B. Nechita

Un rezumat la îndemână despre chipsuri:

FILOZOFIA CHIPSURILOR
Lucrarea din care sunt extrase aceste informații este mult mai amplă. Și ea prezintă o serie de rezultate obţinute în urma analizării unor caracteristici fizico-chimice la şase variante de învechire rapidă a unui distilat de vin prin punerea lui în contact cu fragmente de lemn de stejar (chips) de dimensiuni mici şi cu diferite grade de prăjire. Pentru comparaţie s-au folosit o probă martor, respectiv distilatul neînvechit, precum şi alte trei distilate învechite timp de doi, patru şi şapte ani în butoaie din lemn de stejar.

Mărimile fizico-chimice luate în studiu au fost: extractul sec total, conţinutul în compuşi fenolici totali, precum şi spectrele de absorbanţă în domeniul vizibil pe baza cărora s-au calculat componentele culorii prin metoda CIE-Lab 76.

Toate datele concură spre arătarea avantajelor evidente de utilizare a chipurilor.

Câteva cuvinte despre tehnologia clasică de obținere a distilatelor

Tehnologia clasică de obţinere a distilatelor învechite de vin (numite, la noi, de altfel, și vinarsuri) presupune învechirea distilatelor un timp variabil în butoaie de stejar de mică capacitate, obişnuit între 200 şi 500 litri. Legislaţia actuală din ţara noastră impune învechirea distilatului de vin un timp de minim 12 (douăsprezece) luni în contact cu lemnul se stejar.

Se cunoaşte faptul că cele mai bune rezultate se obţin atunci când se folosesc butoaie noi.

ECHIPA RABBIT MEDIA

ALTE ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ

About Cristian Gălățanu

Check Also

SCDVV BUJORU

CENTENAR LA JUMĂTATE: ȘI LA BUJORU SE PLĂMĂDEȘTE MATERIAL SĂDITOR VITIVINICOL CERTIFICAT LA MIJLOC DE …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *