Hedonista viață a lui Hugh Hefner. Cum și de ce a creat revista Playboy

Hugh Hefner, fondatorul Playboy, a murit in ziua de miercuri, 27 septembrie 2017, in propria sa locuinta, inconjurat de familie. Asa ca, ne-am gandit sa facem o scurta istorie a revistei Playboy si ascensiunea marii companii catre imensul succes. Cum a cladit imperiul? Si nu numai in Statele Unite, dar si in alte parti ale lumii, cum ar fi si la noi, in Romania. In acest caz, vorbim despre Andreea Mantea, fata care a devenit celebra, datorita fabuloasei impresii facute  lui Hugh Hefner. Surprins placut, fondatorul a invitat-o in celebrul Conac Playboy sa faca poze cu ea si,desigur, ea a acceptat.

Odata ajunsa la conac, vedeta a facut un canlendar foarte sexy, impreuna cu alte femei superbe venite din toata lumea:

„În prima zi în care am ajuns, am fost ceva mai liberă şi am avut şi eu timp de câteva cumpărături. După aceea, a început însă un maraton de şedinţe foto. Mă trezeam la 7 dimineaţa şi ziua de lucru se încheia la 7 seara. A fost greu, dar plăcut în acelaşi timp. Am ieşit la masă cu Hugh şi cu blondele lui şi pot să mărturisesc că m-am simţit bine cu ei. Cât timp am stat acolo, nu s-a ţinut nicio petrecere. Sunt nişte oameni normali, care nu sărbătoresc decât atunci când au cu ce. Hugh Hefner are multe păsări, din diferite specii, adunate din toate colţurile lumii. Asta e pasiunea lui”, ne poveste Andreea Mantea.

Hugh Hefner, stanga si Andreea Mantea, dreapta
  • Cum a ajuns sa construiasca superbul imperiu “profetul hedonismului pop”? asa cum l-au numit cei de la Revista Time.

Unul dintre motto-urile lui erau: “Viaţa e prea scurtă ca să trăieşti visul altcuiva.“ Totusi, e interesant ca, pentru a lansa revista, Hefner  Un an mai târziu, pentru a lansa revista Playboy, facuse un imprumut de 600 de dolari şi adunase 8 mii de dolari de la peste 40 de investitori (chiar si de la mama lui luase bani), care ii da duse „nu pentru că ea credea în ideea mea de afacere, ci pentru că avea încredere în fiul său“, ne povesteste fondatorul.

Intr-un singur an, tirajul revistei avea nu mai mult de 200 de mii de exemplare. In 5 ani? hehe, in 5 ani trecuse de mult peste modesta cifra de 1 milion. Asa s-a facut ca, revista Playboy avea, in anii ’70, mai mult de 7 milioane de cititori, succes care a dat nastere unor alte “imitatii” ca Penthouse şi Hustler.

  • Ce regreta magnatul?

Spre sfarsitul vietii, Hefenr declarase ca: „În realitate, nu mi-am găsit sufletul pereche.“ Dupa ce acesta fusese casatorit de mai multe ori, cu diferite femei, unele foarte tinere (25 de ani chiar); in total de 3 ori. Cand a murit, era casatorit cu Crystal Harris (inca din 2012). Desi, in ciuda “carierei lui”, multimilionarul a spus ca nu si-a inselat niciodata femeile cu care a fost. Insa, nu a spus ca nu a recuperat, cand nu mai avea obligatii fata de ele…

  • De ce a vrut sa creeze revista Playboy?

„Ceea ce am creat a fost rezultatul fanteziilor mele adolescentine. O parte din motivul pentru care sunt cine sunt este dat de rădăcinile mele puritane. Părinţii mei au fost puritani, prohibiţionişti. În casa noastră nu se consuma alcool şi nu se vorba despre sex. Şi cred că am văzut latura ipocrită şi dăunătoare a acestui stil de viaţă la o vârstă foarte fragedă“, marturisea intr-un interviu pentru CNN.  

About Cristian Gălățanu

Check Also

Coșmarul continuă: cozi nesfârșite la spitale și frigidere prea pline de morți

Dacă anul trecut Italia era în iad, acum pășim pe urmele lor. La ATI zi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *